Anunțul ANAF pentru toți românii, cu toții suntem afectați. Ce se întâmplă cu Fiscul, cu impozitele și taxele din România

de: Alexandru Puiu
05 07. 2023

ANAF trece printr-un proces radical de transformare de aproximativ un an. În teorie, se fac eforturi pentru digitalizarea unui procent semnificativ de interacțiune cu Fiscul. În practică, mulți români stau în continuare la cozi interminabile, dacă nu cumva ajung să nu mai doarmă noapte în speranța depunerii unor declarații, pentru că serverele sunt mai mult offline.

Pe marginea digitalizării ANAF, a vorbit în această săptămână și ministrul Marcel Boloș care a insistat că s-au făcut deja ”pași semnificativi” în această direcție. Ca referință, transformarea digitală a fiscului este rezultatul colaborării la nivel instituțional între Ministerul Finanțelor și Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării, având ca scop eficientizarea sistemului de administrare fiscal.

Ce se întâmplă cu digitalizare ANAF

Digitalizarea ANAF este o temă recurentă pe agenda publică și nu e de mirare, dat fiind impactul cu care vine la pachet. Nu trebuie totuși să trecem cu vederea plusurile, pentru că s-au făcut pași semnificativi în această direcție.

Vă dau exemplu progresele cu privire la raportarea electronică automatizată, precum SAF-T, RO e-Transport și RO e-Factura, pentru a permite acces la volume semnificative de date privind tranzacțiile derulate în economie. Mai departe, trebuie să livrăm în cel mai scurt timp contribuabililor din România o administrație fiscală modernă și fără dosar cu șină.

În ceea ce privește Spațiul Privat Virtual, cunosc problemele pe care le întâmpină utilizatorii. Ce pot să vă asigur este că în urma discuției noastre de astăzi, am agreat cu domnul ministru al Digitalizării ca experții Task Force-ului pe care l-am construit anul trecut să sprijine experții CNIF pentru rezolvarea problemelor”, a subliniat Marcel Boloș la întâlnirea cu Bogdan-Gruia Ivan, ministrul Digitalizării, și Dragoș Vlad, președintele Autorității pentru Digitalizarea României.

Cel puțin pe hârtie, digitalizarea ANAF ar trebui realizată pe trei paliere făcute deja publice, modernizarea furnizării serviciilor, îmbunătățirea conformării fiscale și consolidarea securității cibernetice. Nu de alta, dar mai multe studii au arătat că cei mai mulți dintre bugetari au un volum infim de cunoștințe tehnice și, din acest motiv, datele românilor sunt constant în pericol.